Olaf Poulsson No. 59 Flake Cut

Moderator: Cinabru

Cum apreciati acest tutun?

Foarte slab
0
Niciun vot
Slab
0
Niciun vot
Mediu
0
Niciun vot
Bun
0
Niciun vot
Foarte bun
1
100%
 
Voturi totale : 1

Olaf Poulsson No. 59 Flake Cut

Mesajde Gordon » 24 Dec 2011, 13:46

[attachment=1]
OlafPoulssonNo59FlakeCut_1.jpg

Acest tutun de pipa este achizitionat de la Dan Pipe, dat fiind faptul ca, in ultimul an, m-am orientat catre forma de prezentare flake. La alegerea mixturii am tinut cont si de faptul ca vin sarbatorile, pentru a nu deranja comesenii cu aroma de tamaie afumata, data de vreo latakie, sau de danful care nu mai iese atat de usor din perdele si tapiterie, lasat chiar si de o virginie usoara, preferand, din contra, ca atat comesenii, cat si stapana casei, sa ramana incantata de parfumul lasat de un tutun aromatizat.
Si, ca sa fac un compromis, avand in vedere ca aromatele nu-mi fac cu ochiul cine stie ce, am gasit acest Olaf Poulsson, care are un usor topping de rom de Jamaica, si care s-adovedit a fi o alegere inspirata. Desi destinatia era perioada sarbatorilor, l-am deschis cu doua saptamani inainte...

La deschiderea cutiei, am gasit o aroma apetisanta de virginii dulci cu note de fursecuri cu cacao si stafide si un usor iz intepator, care vine probabil de la combinatia perique si rom. Amestecul este format din panglici taiate neregulat, in amestec cu flakeuri vaporoase si bucati de perique, o paleta de trei nuante de la auriu la cafeniu inchis.

Umplerea pipei se face fara probleme. Tutunul este destul de uscat si nu pare a se usca mai mult, chiar si dupa doua saptamani de la deschiderea cutiei. Probabil ca impresia rezulta din elasticitatea tutunului. Dupa aprindere, din aroma de prajiturele, nu se mai simte decat un usor gust de zahar ars cu aroma de cacao iar aroma predominanta este de virginie adevarata. O experienta placuta pentru cei care prefera virginiile cu un usor adaos de perique, avand in vedere ca fumatorul gusta un VAPER fin, aroma lasata in camera fiind si ea foarte placuta, parfumand incaperea pana la 12 ore, dupa care nu ramane nici o aroma deranjanta de tutun acru.

La capitolul condens, daca e forjat avem putin de furca, dar nu cu mult mai mult decat in cazul unei virginii curate. Arderea decurge bine, fara a incinge pipa prea mult. Spre deosebire de virginii, odata pipa racita mai mult de 30 minute, nu mai are acelasi gust. Mixtura este mai gustoasa in pipe cu bolul mai larg, insa nu recomand umplerea bolului decat pe jumatate, eventual lasand jumatatea de jos goala.

Merge la fel de bine in combinatie cu cafea, whiskey, rom sau o feteasca cu arome de prune uscate sau cirese negre, cum ar fi cel de la Ceptura, o combinatie interesanta intre tanini si zaharul ars. Cu vin fiert e o minunatie ;)

Primeste 5 din 5 puncte.

[attachment=0]
OlafPoulssonNo59FlakeCut_2.jpg
Avatar utilizator
Gordon
Membru fondator PCB
 
Mesaje: 661
Images: 813
Membru din: 22 Oct 2008, 22:09
Localitate: Bucuresti
Fumez pipa din: 0- 0-2007

Înapoi la Dan Tobacco

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron