Metamorfoza - I. Al. Brătescu-Voineşti

Metamorfoza - I. Al. Brătescu-Voineşti

Mesajde Twain » 08 Mar 2013, 07:39

Schiţa umoristică de mai jos îmi este tare dragă. Îmi aduce aminte de acea vacanţă de vară când am descoperit-o în biblioteca bunicilor, într-o carte veche, legată în pânză, cu texte literare din perioada interbelică.
Deşi sunt sigur că mulţi dintre voi o ştiţi, v-o ofer spre lectură, mai ales că se potriveşte cu specificul acestui forum:

Metamorfoza
de I. Al. Brătescu-Voineşti

— Lino, zice domnul, întinzând slujnicei o piesă de cinci lei, eu am sunat. Na, du-te la tutungerie… Ştii unde e tutungeria?
Lina se gândeşte. Nu prea ştie. Domnul explică:
— În târg… Peste drum de cofetăria aia mare…
Lina şi-a adus aminte şi face “Aha!”
— Să te duci acolo şi să-mi cumperi un pachet de ţigări "Intim Club". "Intim Club".
Şi, fiindcă Lina abia de trei zile e venită de la ţară, domnul o întreabă:
— O să ţii minte, ori să-ţi scriu pe hârtie?
Dar Lina vrea să dovedească domnului că e fată deşteaptă. Nu primeşte să-i scrie.
— Las’ că ţin minte. Zic până acolo: "intinclup".
Şi se duce în odaia slugilor să-şi puie basmaua în cap, că nu face să se ducă în târg cu capul gol. Pe când se găteşte în oglindă, îi pare rău că n-a îndrăznit să ceară cucoanei să-i dea şapte lei din leafă, ca să-şi ia o pereche de pantofi… dar mâine dimineaţă neapărat o să-i ceară… Şade rău cu picioarele goale… jupâneasă la boieri… Şapte lei nu e lucru mare…
Şi Lina pleacă, zicând până la poartă: “Intinplug… intinplug… intinplug…”
Când deschide poarta, dă cu ochii de un cal bălan, care de vreo două zile umblă singur, de pripas, p-aici pe uliţă. Ieri, fiind poarta deschisă, a intrat în grădină şi s-a supărat domnul foc, că i-a stricat nişte flori.
“Al cui naibii o fi?” se gândeşte Lina, uitându-se în dreapta şi în stânga; şi, nevăzând pe nimeni, pune mâna pe o piatră şi-l goneşte:
— Dii! gloabă, mânca-te-ar lupii!
Apoi, după ce calul s-a depărtat, se-ntoarce şi o porneşte spre târg, zicând cu grijă, ca să nu uite: “Intimpliu… intimpliu… intimpliu.”
În colţul uliţei, la Mihăescu, lucrează nişte zidari la soclul casei. Unul dintre ei, văzând-o trecând, îi zice cu bunătate, făcând cu ochiul tovarăşilor:
— Dragă, ţi s-a descheiat pantoful.
E de crezut că Lina ar fi primit mai bucuros o palmă, decât această batjocură, care o arse la inimă. Aşa se explică violenţa răspunsului ei, din care nu se poate transcrie decât sfârşitul:
— …bată-te Dumnezeu, de pârlit, că nu-ţi vezi de treabă!
Dar, aducându-şi aminte de tutunul domnului, pe când zidarii râd de se prăpădesc, Lina grăbeşte pasul, zicând mereu în gând: “Iplintiu… iplintiu… iplintiu…”
Când să treacă prin dreptul hanului lui Taşcu, iese în goana mare din gang, fără veste, un poştalion mânat de un băietan. Ca prin minune scapă Lina necălcată, şi tot băiatul întâi cu gura mare:
— Chioara naibii!
N-are dreptate Lina să se indigneze? Cum era să vadă ea prin zid că iese el din gang! Aşa se iese din gang? În goana mare?
— Ptiuu! trăsni-te-ar Dumnezeu şi Maica Precista de nebun! zice ea ca încheiere şi pleacă, explicând unei femei cum era cât p-aci s-o omoare.
Femeia povesteşte că tocmai, dar tocmai aşa i s-a întâmplat şi ei săptămâna trecută, “tot cu ticălosul ăsta de băiat”; ba încă ea, de spaimă, a scăpat din mână un clondir, care s-a făcut ţăndări; că şi pe madama lui Iosif tinichigiul era s-o omoare într-o zi…
Iaca şi tutungeria. Lina, care, în tot timpul cât i-a povestit femeia păţania ei şi a lui madam Iosif, n-a încetat de a repeta în gând cu mare sfinţenie numele tabacului, intră cu încredere şi, întinzând piesa de cinci lei, cere desluşit:
— Să-mi dai un pachet de tutun iflingiu.
— De care!? întreabă tutungiul, întinzând urechea peste tejghea.
Lina, văzându-l bătrân, crede că e surd şi-i strigă:
— Tutun iflingiu!
Tutungiul se uită la ea cu băgare de seamă. Nu cumva e nebună? Apoi, îi respinge piesa îndărăt:
— Nu se găseşte.
Dar Lina stăruie şi, crezând că tot n-a priceput, îi silabiseşte răcnind:
— TU-TUN I-FLIN-GIU!!!
Tutungiul, scos din răbdări, strigă şi el:
— N-auzi că nu e? Ieşi afară! Ce ţipi aşa?
Lina se întoarce repede acasă pe altă uliţă, ca să nu mai dea ochi cu zidarii. Ajunsă în odaie, întinde banii şi zice domnului cu un accent de mare părere de rău:
— Nu mai are.
— Cum nu mai are? întreabă domnul mirat. Cum ai cerut?
— Aşa cum mi-ai spus dumneata: tutun aflangiu.
[color=#ECF3F7].[/color]
The old pipe gives the sweetest smoke
- Irish proverb ---
Avatar utilizator
Twain
Membru de onoare
 
Mesaje: 395
Membru din: 26 Oct 2008, 12:01
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Blogosferă, Literatură si Presă

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 3 vizitatori

cron