Ashton - Artisan's Blend

Moderator: Cinabru

Cum apreciati acest tutun?

Foarte slab.
0
Niciun vot
Slab.
2
11%
Mediu.
4
22%
Bun.
3
17%
Foarte bun.
9
50%
 
Voturi totale : 18

Ashton - Artisan's Blend

Mesajde Twain » 08 Ian 2009, 16:41

AB tin.jpg


Tutunul l-am primit in cutie metalica rotunda, cu o capacitate de 50 de grame.
Pe capac scrie: "This full-bodied English mixture is carefully crafted for the experienced pipe smoker. Virginia and Turkish tobaccos harmonize with Syrian Latakia and a touch of Perique to create a taste that is resoundingly rich, spicy and satifying."
La deschiderea cutiei am gasit un amestec preponderent inchis la culoare, doar ici-colo cu cate un petec auriu de Virginia, cu taietura in panglici scurte, nici una mai lunga de 1 centimetru.

tutun artisan.jpg


Mirosul la deschidere: puternic, de foc de tabara, specific Latakiei, dar si cu izuri exotice, probabil de la Perique.
Umiditatea e abia sesizabila. Tutunul se aprinde extrem de usor si arde frumos, fara probleme, chiar cu o minima atentie. Inspirat de o experienta anterioara, am facut testul cu "2 minute pauza", dupa care am reluat pipa. Rezultatul? Tutunul nu s-a stins si l-am putut resuscita din doar cateva pufaituri cu vatra acoperita cu degetele. Am folosit o pipa de spuma de mare Altinay, model Topkapi.

Topkapi.jpg


Aroma este foarte puternica, rar am mai fumat un tutun asa de "plin". Artisan's Blend are multa personalitate. Latakia predomina, dar nici Perique nu se lasa mai prejos si din cand in cand concureaza pentru locul intai pe limba. Fumata decurge oarecum uniform, nu se remarca prea multe schimbari de gust, dar - culmea! - asta nu plictiseste, pentru ca fiecare pufait este o noua provocare pentru simturile bombardate de acest tutun zdravan.
Un lucrul pe care l-am gasit interesant a fost ca pe durata fumatei nu am remarcat niciodata acea caracteristica plina, dulceaga, cremoasa, care intervine la un moment dat in evolutia tutunurilor cu Latakia. Probabil din cauza tutunului Perique, care mentine aroma intr-un interval mai... dur.
Am vazut pe unele forumuri straine ca este comparat cu Nightcap. Am incercat si eu Nightcap, dar marturisesc ca nu m-a incantat asa de mult combinatia Latakia-Perique ca in Artisan's Blend. Aici, este superba.
Totusi, asa cum scrie si pe cutie, nu este un tutun pentru incepatori, ci se adreseaza mai curand celor pasionati de amestecurile puternice de Latakia. As indrazni sa spun ca nici pentru pasionati nu este un tutun de toata ziua, ci are nevoie de o pauza de 24 de ore intre doua pipe, ca sa nu "cada greu".

Tutunul lasa o cenusa gri, fina, si arde pana la capat, iar pipa nu se incinge si ramane uscata.
Fumul e gros, catifelat, si se simte foarte placut la limba. Nu ciupeste deloc.
Mirosul lasat in camera este cam greu, cam incarcat, probabil neplacut pentru un nas neexperimentat, desi mie mi se pare exotic si deloc respingator.
Un tutun foarte bun.
Categoric un tutun de avut in casa.
Il voi mai cumpara pe viitor.
.
The old pipe gives the sweetest smoke
- Irish proverb ---
Avatar utilizator
Twain
Membru de onoare
 
Mesaje: 395
Membru din: 26 Oct 2008, 12:01
Localitate: Bucuresti

Re: Ashton - Artisan's Blend

Mesajde pecta » 08 Ian 2009, 23:09

Artisan's Blend a devenit tutunul meu favorit. Nu seamana cu nimic din ce am mai fumat. Imi place combinatia Latakia si Perique. Aici am gasit-o in dozele cele mai bune. Are un gust robust. Arde foarte bine. Cenusa e compacta chiar si la sfarsit si pipa nu arunca deloc fire de cenusa. L-am fumat si in spuma de mare si briar si pot sa spun ca in ambele cazuri are un gust foarte bun.

O prietena de=a mea mi-a spus ca miroase a cauciuc. E cert ca multi nefumatori nu tolereaza fumul acestui tutun.
A pipe. It’s like a faithful spouse. When you go home, it’ll be there, quietly waiting for you.

Zorba The Greek
Avatar utilizator
pecta
Membru fondator PCB
 
Mesaje: 117
Membru din: 28 Oct 2008, 00:08
Localitate: Bucuresti

Re: Ashton - Artisan's Blend

Mesajde mrg » 09 Ian 2009, 08:17

Este un tutun excelent! L-am descoperit anul trecut si impresia a ramas neschimbata (ceea ce nu pot spune ca s-a intamplat, in timp, cu toate tutunurile pe care le-am mai fumat). Twain & Pecta, pt. ca v-a placut intr-adevar, v-as recomanda sa incercati si Consummate Gentleman, tot de la Ashton, pe care il consider la fel de bun (din pacate nu am talentul lui Twain, Humidor sau Cinabru de a face asemnea review-uri).
Avatar utilizator
mrg
Membru fondator PCB
 
Mesaje: 252
Membru din: 24 Oct 2008, 11:55
Localitate: Bucuresti
Fumez pipa din: 0- 0-2007

Re: Ashton - Artisan's Blend

Mesajde Twain » 16 Mar 2009, 14:23

mrg scrie:...v-as recomanda sa incercati si Consummate Gentleman, tot de la Ashton, pe care il consider la fel de bun...

In sfarsit, am avut ocazia sa incerc si Consummate Gentleman. Ai dreptate, e un tutun la fel de bun, desi in cu totul alt stil. Cred ca imaginile de pe capacele celor doua tutunuri ilustreaza cel mai bine caracterul lor: Artisan's Blend e mai dur, mai robust, mai viguros, la fel ca un artist patimas, ce creeaza frumuseti cu truda mainilor, in timp ce Consummate Gentleman e mai subtil, mai stilat, mai manierat, la fel ca un aristocrat distins, elegant si calculat. :1)
.
The old pipe gives the sweetest smoke
- Irish proverb ---
Avatar utilizator
Twain
Membru de onoare
 
Mesaje: 395
Membru din: 26 Oct 2008, 12:01
Localitate: Bucuresti

Re: Ashton - Artisan's Blend

Mesajde Humidor » 17 Mai 2009, 15:39

P1011993.JPG
Nu am cumparat pana acum acest tutun dar l-am tot probat la intalniri si din mostrele primite de pe pipe-shop. Astazi am gasit in rezervele din humidor un plic ratacit cu tutun cam de doua pipe datand din decembrie 2008. Starea tutunului este exceptionala ceea ce ma face sa cred ca pliculetele cu fermoar de la magazinul japonez din Auchan Titan sunt cele mai recomandate pentru pastrarea tutunului pe o perioada indelungata, mult mai bune decat ambalajul original dupa ce a fost deschis. Exista mai multe dimensiuni si pot fi achizitionate la un pret convenabil, fata de borcanele clasice, avand si avantajul ca pot fi inghesuite in orice loc din humidor si uitate acolo pentru o perioada mai mare de timp.
Am umplut pipa dupa recent perfectionata metoda Frank, prin umplerea bolului si tasarea prin batai laterale si apoi indesarea ultimei portii, apucata cu 3 degete.
Tutunul se aprinde repede si arde constant, fara prea multe interventii. Este un amestec echilibrat de Virginia, Turkish si Latakia Sirian, atigerea Perique-lui conferindu-i nota de eleganta. Tutunul pisca putin limba, intr-un mod subtil, rafinat, nederanjand. Parfumul orientalului da o nota de antic, in combinatie cu latakia amintindu-mi de o mobila veche din lemn de trandafir, afumata ani de-a randul de un sfesnic cu lumanari din ceara de albine.
Nu-mi mai aduc aminte cum l-am votat prima oara dar acum merita nota maxima.
Humidor
 

Re: Ashton - Artisan's Blend

Mesajde zudo » 02 Iun 2009, 08:33

Cel mai bun tutun englezesc incercat de mine pana acum. Nu as putea sa-i reprosez nimic, cu exceptia faptului ca am terminat cutia prea repede - de bun ce este-. Corpolent, are de toate: latakia, oriental, perique, virginia. Toate ingredientele se fac simtite din plin pe parcursul fumatei si doza de nicotina este suficienta. Pe langa A'B, Consummate Gentelmen e un tutun pentru doamne si domnisoare (scuze daca ofensez pe cineva). Inca mai am de experimentat tot felul de tutunuri dar pe acesta l-am trecut deja in fruntea listei cu latakii.
Avatar utilizator
zudo
Membru de onoare
 
Mesaje: 694
Membru din: 04 Feb 2009, 21:48
Localitate: Bucuresti

Re: Ashton - Artisan's Blend

Mesajde Cinabru » 06 Oct 2009, 20:27

Pana acum ce am incercat de la Ashton nu m-a dezamagit, iar un Sovereign sau un Old London Pebble Cut raman printre cele mai bune tutunuri fumate vreodata. Nici Artisan’s Blend nu face exceptie, tutun pe care l-am luat ca o latakie puternica, incarcata de personalitate, in clipele in care mi se face cumplit de pofta de asa ceva, de o mixtura englezeasca de manual. Imbinare de patru tutunuri, intre care latakia siriana este vedeta, Artisan’s Blend nu e in nici un caz un tutun pentru incepatori sau pentru cei care mai cred in stereotipia “tutun bun = cherry” :)

Vine in cutie potrivit de umed, desi i-am “aplicat” o scurta aerisire inainte de fumata. Mirosul este puternic, de latakie cu un plus de eleganta fata de alte retete, un miros plin, complex, tare. Tutunul din cutie, taiat marunt, e pur si simplu frumos, tonuri intunecate de la negru la castaniu inchis, cu mici pete aurii. Se aprinde repede si arde constant pana la final. Si este un Ashton.

Aroma de latakie fina, laptoasa, densa, rasinoasa, sustinuta perfect de virginie si cu un plus exotic adus de turkish (care ii da o nuanta orientala) este completata surprinzator de suficient perique pentru a condimenta, dar nu atat cat sa deranjeze. Este un tutun care castiga enorm tocmai prin constanta gustului, echilibrat, foarte bun si tare de la inceput pana la sfarsit, poate cu o usoara intensificare a gustului de la jumatatea bolului. Alte mixturi nu isi schimba gustul si tocmai prin astea plictisesc, dar dupa cateva boluri iti dai seama ca de la Artisan’s Blend tocmai asta vrei. Vrei un tutun in care sa predomine latakia, un tutun pentru ocazii, un tutun care sa fie bun de la inceput pana la sfarsit, matasos, cu multa personalitate si usor de recunoscut de la primele fumuri. La final ramane cenusa fina, destul de inchisa la culoare. Nu infierbanta pipa nici daca il fortezi si nu inteapa limba.

Un tutun pe care l-am fumat initial de la Pecta, cu ceva vreme in urma, si care mi-a placut inca de atunci, Artisan’s Blend de la Ashton nu e catusi de putin o mixtura de toata ziua. Chiar daca iti place un amestec generos in latakie s-ar putea sa fie un pic prea mult, ceea ce il face perfect pentru momentele speciale. Dar unele de singuratate, pentru ca aroma delicioasa va fi in noua cazuri din zece greu de suportat de civili si cu atat mai putin de sotie. Un tutun pe care l-am fumat doar exilat in curte (iar serile sunt tot mai reci) sau dupa ce restul lumii se culcase, dar a meritat orice sacrificii. Recomandat, unul dintre cele mai bune tutunuri fumate pana acum, dar nu stiu cat de bun ar fi pentru un incepator.
Avatar utilizator
Cinabru
Membru de onoare
 
Mesaje: 151
Membru din: 27 Oct 2008, 16:43
Localitate: Bucuresti

Re: Ashton - Artisan's Blend

Mesajde alguhan » 07 Oct 2009, 15:38

Inca nu am citit comentariile de sus ca sa pot sa fiu cat mai obiectiv.

Imi cer scuze de la prieteni care au votat cu nota maxima acest tutun. Eu sint acela care a votat tutunul asta slab. Pana la urma gusturile si preferintele nu se discuta. Si prietenii trebuie sa spuna adevarul! Asa ca iata recenzie mea.

Am primit de la bunul prieten zudo mostra cat sa ajunga sa-mi fac trei boluri. Daca as fi avut mai mult credeti-ma va dadeam la intalnire toate cutia.

Bolul se pregateste usor cu el, se aprinde si arde perfect. Are un fumat relativ de lunga durata.

Din pacate proportie de Latakia este exagerat de mare si tot din pacate numai Dumnezeu stie ce fel de Latakia au pus in cutia. Daca nu ma insel se poate gasi si alte soiuri de Latakie de calitate inalta, trebuie anuntati cei de la Ashton in privinta asta.
Blend-ul nu este un blend elegant Englezesc asa cum trebuie sa fie, cu doar o atingerea de Latakia buna peste Virginii si Orientale alese. Acest amestec parca este un amestec de niste Latakii, in care s-a adaugat Virginia si/sau orientale ca sa nu fie numai latakia. Iar Perique?? Dar unde este Perique-ul? Chiar daca este pot sa spun ca a disparut sub Latakia. Pacat de Perique!

Pe de alta parte cu atata Latakia in amestec tot nu gasesc taria care de fapt trebuia sa fie in bol. Nu zic ca tutunul este usor, dar tot lipseste taria aceia de Latakia.

M-a uns de a binelea palatul gu gustul Latakiei incat mi-a dat si durer de cap. Iar gustul dispare repede dupa ce termin bolul. De la o Latakia adevarata ma astept sa-mi lase limba si palatul uns cel putin o ora dupa terminarea bolului!

S-ar putea sa fie un tutun bun pentru iubitorii de Latakia. Eu nu o sa mai am ce face cu acest aspru Englezesc. Mai bine imi cumpar un Dunhill sau Balkan Flake pentru placere de Latakia.
Avatar utilizator
alguhan
Membru fondator PCB
 
Mesaje: 235
Membru din: 30 Ian 2009, 13:19
Localitate: Çorlu, Turkey

Re: Ashton - Artisan's Blend

Mesajde Humidor » 07 Oct 2009, 21:20

alguhan scrie:S-ar putea sa fie un tutun bun pentru iubitorii de Latakia. Eu nu o sa mai am ce face cu acest aspru Englezesc. Mai bine imi cumpar un Dunhill sau Balkan Flake pentru placere de Latakia.


Incearca-l la o cafea turceasca la ibric, acest tutun este precum bucatica de ciocolata amaruie. Eu am folosit o pipa cu filtru, mai taie din tarie, nu-mi prea place latakia fara filtru. Si mai ales, mai incearca-l si pe vreme de iarna, cand ai urechile rosii si te-ai retras la un ceai fierbinte ca sa te incalzesti la gura focului. Nerecomandat pe arsita, la pescuit, cand toamna se lasa cu racoare si gripa. Inclin sa cred ca lui Cinabru i-a placut din cauza ca l-a fumat mai mult prin curte :19) .
Mai discutam dupa aia :1)
Fişiere ataşate
iar1.jpg
cafea_turceasca.jpg
Humidor
 

Re: Ashton - Artisan's Blend

Mesajde alguhan » 08 Oct 2009, 08:44

Merci de sugestii. Sigur o sa-i mai dau o a treia sansa, la prima mi-a placut acum cativa ani. La a doua n-a iesit bine. Cand voi avea chef de Latakia o sa-i mai dau o a treia sansa. Probabil in iarna care urmeaza. :1)
Avatar utilizator
alguhan
Membru fondator PCB
 
Mesaje: 235
Membru din: 30 Ian 2009, 13:19
Localitate: Çorlu, Turkey

Re: Ashton - Artisan's Blend

Mesajde BAIJ » 14 Mar 2010, 09:59

Dupa atatea recenzii bune si foarte bune, m-am incumetat si eu la acest tutun chiar daca nu sunt un impatimit al mixturilor cu latakia.
In primul rand, in productia de acum-cumparat in 2010-tutunul s-a prezentat fleasca de umed! Cartonul de deasupra este pur si simplu ud si moale ca o carpa.
In al doilea rand, cand bagi nasul in cutie si inspiri mirosul este atat de puternic ca da senzatia de chimic, de aburi de acid intepatori. Iti cam vine sa inchizi repede capacul si sa arunci cutia la gunoi.
In fine, perseverent fiind din fire, i-am mai dat o sansa: dupa o uscare zdravana lucrurile se intorc la normal, tutunul se aprinde usor si arde constant fara prea multe interventii. Tutun de calitate. Gustul insa este dominat de latakia, usor picant de la perique. Banuiesc de asta le-a placut atat de mult latakistilor ante-vorbitori...dupa gustul meu insa, este mult prea mult! Eu i-am mai adaugat niste virginia la urmatoarele fumate si am reusit sa-l fac acceptabil si pentru cerul gurii mele. Deci, vina e a mea-nu am ales ce trebuie...
Avatar utilizator
BAIJ
Membru fondator PCB
 
Mesaje: 121
Membru din: 08 Noi 2009, 08:25
Localitate: Bucuresti
Fumez pipa din: 0- 4-2009

Re: Ashton - Artisan's Blend

Mesajde MarcBarbu » 28 Noi 2012, 16:21

Pana la acest tutun, experienta mea in domeniul latakiilor se limita la Highland Targe si la accountants Mixture. Care nu m-au indenat sa le fumez zilnic, ba chiar m-au convins ca amestecurile cu latakia trebuie fumate asa... ca un spice cand te plictisesti de virginii, si in special ca sa iti aminteasca cat de bune sunt amestecurile va/per.
Twain(multumesc) mi-a dat o mostra la preliminariile concursului de pipa din acest tutun. Am asteptat sa ma cam plictisesc de virginii ca sa il apreciez cum se cuvine, si azi a venit randul lui.
Mi se pare foarte echilibrat. Puternic, dar echilibrat. Adica gustul de latakia dominant, este presarat cu gustul celorlalte tutunuri ca niste bule de sampanie care ajung la suprafata, si nu te lasa sa te suprasaturezi cu latakia. Raportul latakia/perique/oriental condimenteaza perfect virginia, dandu-i un gust si un miros distinct, clar, puternic, curat. Se fumeaza foarte usor, si arde foarte bine din exterior, si din interior, cu mult fum uscat si rece. Pot lucra foarte bine cu acest tutun in pipa, chiar parca-mi stimuleaza creatia :) Ca room note, lasa in urma in miros puternic de latakia, insa parca nu e inecacios, si imbacsit, ci doar latakia. Daca nu iti displace izul, atunci nu-i bai. Daca nu supoti mirosul latakiei, mai bine il fumezi afara, in curte, sub stele, decat sa ajungi sa dormi acolo :)
Totusi, prima jumate de bol mi s-a parut mult mai aromata decat a doua jumatate. Voi cumpara acest tutun.
Din cauza lipsei mele de experienta, nu l-am votat in nici un fel. De fapt nu am votat decat tutunurile care mi s-au parut foarte bune sau foarte proaste, si unde am simtit ca de-a lungul timpului opinia nu mi se va schimba consistent.
Avatar utilizator
MarcBarbu
 
Mesaje: 128
Membru din: 09 Noi 2012, 01:43
Localitate: bucuresti

Re: Ashton - Artisan's Blend

Mesajde Insuratelu Cristi » 08 Feb 2014, 18:37

alguhan scrie:Din pacate proportie de Latakia este exagerat de mare si tot din pacate numai Dumnezeu stie ce fel de Latakia au pus in cutia. Daca nu ma insel se poate gasi si alte soiuri de Latakie de calitate inalta, trebuie anuntati cei de la Ashton in privinta asta.
Blend-ul nu este un blend elegant Englezesc asa cum trebuie sa fie, cu doar o atingerea de Latakia buna peste Virginii si Orientale alese. Acest amestec parca este un amestec de niste Latakii, in care s-a adaugat Virginia si/sau orientale ca sa nu fie numai latakia. S-ar putea sa fie un tutun bun pentru iubitorii de Latakia. Eu nu o sa mai am ce face cu acest aspru Englezesc. Mai bine imi cumpar un Dunhill sau Balkan Flake pentru placere de Latakia.

sunt de exact aceeasi parere cu alguhan. parca in aceasta mixtura exista doar latakia si nimic altceva. un tabac dur care strepezeste dintii si atat. bun dar nu memorabil. exista variante cu latakia muuult mai bune.
Avatar utilizator
Insuratelu Cristi
 
Mesaje: 73
Membru din: 04 Feb 2014, 09:47
Localitate: focsani
Fumez pipa din: 0- 0-2000

Re: Ashton - Artisan's Blend

Mesajde MarcBarbu » 08 Oct 2018, 23:00

Am refumat acest tutun, mi s-a parut in continuare foarte bun si echilibrat, si in continuare mi s-a parut cam plat in a doua jumatate. Pentru mine poate fi, fara echivoc, un tutun de zi cu zi, intr-o perioada latakia.
Avatar utilizator
MarcBarbu
 
Mesaje: 128
Membru din: 09 Noi 2012, 01:43
Localitate: bucuresti


Înapoi la Ashton

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron