[img]http://t0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcRjevnFpAX38eaNkwLsnAEImZLN87yJRz6VAb4gIb8aSsfzkWbBRA[/img]
Blendul contine red virginia si tutun de trabuc dominican. La deschidere se observa taietura ribbon clasic lung si aspectul bicolor al amestecului: roscatul virginiei si maroul specific tigarilor de foi, cu o tonalitate mai rece, de pamant. Mirosul de ketchup prezent este caracteristic blenderului american, adaugandu-se aici si cel de trabuc. Umiditatea este buna. Aprinderea si arderea sunt optime iar scrumul obtinut este foarte fin.
Aromele sunt placute, lejere. Se percep, in egala masura, dulceata picanta a virginiei si gustul de trabuc, usor lemnos, de pamant reavan, piele si amarui. Dintre toate amestecurile de tutun de pipa si trabuc incercate de mine, acesta mi s-a parut cel mai bun, echilibrat si interesant. Nefiind un cunoscator al tigarilor de foi, l-am apreciat numai din punctul meu de vedere. Cred ca pentru iubitorii de trabucuri contine prea putin tabac de foi. Deasemenea, banuiesc ca tutunul de foi ales este unul light, cumintel.
Taria este sub medie, atat in privinta nicotinei cat si aromelor. Un tabac de toata ziua, asezonat cel mai bine cu o cafea sau un rom invechit.