Primii care au inventat brandy-ul au fost negustorii olandezi si englezi, care faceau comert in zona Canalului manecii, nasterea lui a fiind o pura intamplare de prin secolul XVI, atunci cand acestia, ca sa faca mai mult loc pe corabiile lor, au decis sa distileze vinurile si sa le recompuna apoi prin adaos de apa la destinatie. Clientii insa, incantati de gustul distilatului, au hotarat sa-l cumpere asa.
Numele brandy isi are originera in acel produs recompus prin amestecul ditilatului cu apa, pe care olandezii l-au denumit "Brandewijn", echivalenltul englezescului "burned wine" ("vin ars").
Un secol mai tarziu, locuitorii provinciei Cognac incep sa faca dubla distilare a vinului, reducand si mai mult apa din vin, bautura rezultata pastrand totusi aroma si buchetul vinului din care provenea. Tot din pura intamplare, se descopera ca distilatul isi imbunatateste calitatile in timp, in contact cu lemnul de stejar. Dupa un timp, "vinul ars" incepe sa fie cautat si consumat fara adaos de apa, primind numele de "Cognac", dupa zona in care era produs.
In 1909 este semnat primul decret pentru protectia numelui Cognac si a modului de fabricare a bauturii. Potrivit acestuia, numele de Cognac va fi purtat numai de bauturile alcoolice produse din anumite soiuri de struguri, din zone precis indicate de lege. Bautura putea fi obtinuta numai prin tehnici autorizate, respectan-du-se procedeul de dubla-distilare in alambicuri de cupru si pastrarea in butoaie de stejar pentru o perioada stabilita de timp.
Armagnacul este mai vechi decat coniacul fiind produs in Franta din secolul XIV. Exista cateva deosebiri intre coniac si armagnac pornind de la procesul de distilare, la armagnac facandu-se o singura distilare. Armagnacul este pastrat mai mult timp in butoaie de stejar negru. Datorita distilarii o singura data, armagnacul are un continut mai mic in alcool dar are un gust mult mai robust, cu arome mult mai tari, o parte din acestea pierzandu-se la coniac prin dubla distilare.
Savurarea coniacului se face dintr-un pahar cu bolul rotund, cu gura cat mai inchisa, avand piciorul scurt, ceva mai inalt decat o latime de deget, indicand astfel si modul corect in care se tine in palma - cu piciorul curgand printre degete. (delatfel, un picior atat de scurt este practic imposibil de tinut comod altfel). Palma in contact cu bolul paharului duce la incalzirea licorii care emana astfel aromele cele mai subtile, incantand simtul olfactiv si papilele gustative atunci cand este sorbit. Savurarea se face in portii mici. Bautura este rotita in pahar inainte de a fi dus la gura, astfel incat sa intre in contact cu peretii, pentru o mai buna degajare a aromelor. Expertii indica urmatorul mod de savurare:
"Iei un pahar “tulipe”, borțos la bază, dar cu gura strâmtă. Torni în el două-trei degete de cognac și-l încălzești între palme zece minute. Când nu mai poți rezista efluviilor de parfumuri, îl sorbi cu înghițituri mici, atent la fiecare dintre aromele celei mai rafinate băuturi din lume."
In ultima vreme au aparut tot felul de instalatii de incalzire a coniacului. Acestea sunt kitchuri, coniacul se incalzeste doar in palma.
In fine, in functie de gusturi si buget, cele trei licori fac un deliciu din savurarea unei pipe sau al unui trabuc iar posibilitatile de asociere sunt infinite.
[div=center][attachment=0]
[/div]