Aşa că:
- am luat un borcan mic, de 120 ml;
- am pus în el o cantitate de Presbyterian cât să încapă într-o pipă;
- am pus peste tutun o "farfurioară" făcută din folie de aluminiu;
- am pus pe folie un disc demachiant, îmbibat cu câteva picături de esenţă de mentă;
- am închis borcanul ermetic şi am uitat de el câteva zile.
Când i-am scos capacul azi, din prima secundă m-a izbit un miros deosebit de puternic de mentă (aproape înţepător) degajat din interior, fără să fi apropiat măcar nasul de borcan. Acest lucru m-a făcut să mă îngrijorez că am lungit experimentul prea mult timp.
Cu toate astea, pus în pipă şi aprins, tutunul a devoalat o aromă exact pe gustul meu: suficient de intensă încât să producă acea răcorire specifică a gurii, dar fără să acopere latakia şi orientalul din compoziţia originală. Spre finalul fumatei menta s-a estompat din ce în ce mai mult, dar nu a dispărut cu totul nicio clipă. Postgustul, mentolat şi, în acelaşi timp, cu tente de oriental, a persistat câteva ore bune, spre delectarea mea.
Per total, mi-a plăcut suficient de mult încât să mă determine să repet experimentul. Nu cred că aş putea să fumez regulat aşa ceva, însă mi se pare că am descoperit o "jucărie" nouă. Totuşi, data viitoare voi folosi o pipă de briar, pentru că (era sa uit acest detaliu) azi am fumat dintr-o pipă de spumă.
PS: de felul meu, sunt ahtiat după mentă. Beau ceai de mentă (pentru plăcerea aromei, nu a calităţilor medicinale), mestec gumă puternic mentolată, folosesc pastă de dinţi şi apă de gură cu arome de mentă cât mai tari, şi chiar am ulei de mentă pentru lampa de aromoterapie... pe care n-o prea folosesc. Pe vremuri, când fumam ţigări, din când în când îmi mai luam şi cîte un pachet de Salem sau de Pall Mall verde, ca să mai sparg monotonia insipidă a tutunului normal de ţigară. În ziua de azi, sunt un fan al Balkan Flake-ului de la Samuel Gawith şi al lui Old Ironsides de la Dan Tobacco.
.