O pipa din spuma vine in cutiuta ei, alba, stralucitoare, cu tenul perfect intins. Detin o asemenea pipa si o abuzez zilnic, fiind pipa micuta de fumat la pc, neglijent, cat arunc ochii pe forum, site, vreo 2-3 bloguri, benzi desenate si wikinews. Saraca a trecut proba focului de vreo 200 de ori si acum are riduri, e un pic bronzata si nu prea mai straluceste. Ultimele 50 de fumari nici n-a mai dat semne ca se coloreaza.
Citisem din 10-15 surse diferite ca pipa nu trebuie incinsa sau atinsa, pentru a ramane permanent acoperita de grasimea (de obicei parafina, in cazul fericit ceara, de dorit ulei de casalot) in care a fost fiarta inainte de a ajunge in mainile piparului. Aveam prin camera o lumanare numai buna pentru ochii mei destul de fotofobici la care mai citeam noaptea si deja imi facea probleme cand o aprindeam, fiind pe jumatate topita in interior. Dupa ce am decupat inelul de parafina din jurul celor 3 fitile m-am gandit sa redau pipei stralucirea pierduta.
Astfel, se pune parafina la topit intr-un vas ingust (a se citi un ibric de care nu sunt prea atasat), se pune un dop de pluta pipei (invelit civilizat in folie de plastic, sigur ca nu ) si se scufunda pipa tinuta de mustiuc in parafina topita, cu o perie groasa indesata in mustiuc pentru a evita decalibrarea. Dupa 30-60 secunde se scoate pipa si se lasa cu mustiucul intr-un pahar scurt, pe un servetel, sa se raceasca stratul de ceara. Probabil dopul deja va fi absorbit destula ceara incat se impinga singur afara.
Concluzii:
- Ultimele 50 de fumari au iesit la suprafata, rumenind vizibil pipa;
- Sutele de zgarieturi au disparut sub stratul de ceara;
- Toate imperfectiunile din interiorul materialului au iesit la suprafata ca pete de culoare mai inchisa;
- Amprentele imediat anterioare scufundarii pipei au devenit clar vizibile, de culoare mai deschisa;
- La prima fumare, parafina se evapora aproape total, revin zgarieturile, pipa cerand astfel un material mai rezistent la caldura;
- Cu evaporarea parafinei la prima fumare, petele se mai uniformizeaza.
Voi repeta procedura in fiecare vara, schimband parafina cu ceara, uleiuri, etc.
Daca pipa rezista chinului, o premiez cand ajunge visinie cu un mustiuc nou, o lustruire si un inel, poate nu ma da in judecata pentru abuz.